Dragi iubitori ai muzicii lui Mozart,
Ajuns la cea de a XXXI-a ediție, Festivalul Internațional Mozart se va desfășura online, în perioada 12 – 19 noiembrie 2021. Organizarea Festivalului îi revine Societății Române Mozart în parteneriat cu Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”.
Agenda ediției din acest an cuprinde Concursul Internațional de Interpretare, cursuri, workshop-uri și un simpozion internațional.
Concursul Internațional de Interpretare Mozart (ediția XXVII) este dedicat în acest an repertoriului vocal mozartian. Competiția, care se va desfășura în perioada 12-14 noiembrie, are ca prim deziderat promovarea tinerilor muzicieni, cântăreți și pianiști acompaniatori deopotrivă. Prestațiile concurenților vor fi evaluate de către personalități marcante ale lumii muzicale internaționale: Karola Theill (președinte), Vlad Iftinca, George Petean, Anna Fauth, Elizabeth Vidal, Tom Beghin.
Cele mai bune interpretări vor fi recompensate cu premii substanțiale:
• Premiul I – 10.000 lei (aprox.2000 Euro), recital în cadrul Festivalului Mozart Cluj-Napoca, concert cu Orchestra Filarmonicii „Dinu-Lipatti”, Satu-Mare.
• Premiul II – 7.500 lei (aprox. 1500 Euro)
• Premiul III – 5.000 lei (aprox. 1000 Euro)
• Premiul special pentru cel mai bun tânăr acompaniator (născut după 12 noiembrie 1991) – 5.000 lei (aprox 1000 Euro).
În cadrul Festivalului va avea loc și o sesiune de workshop-uri online, desfășurate în perioada 15-18 noiembrie. Acestea vor fi susținute de Karola Theill, Helen Yorke, Vlad Iftinca, Elizabeth Vidal, Anna Fedorova, temele abordate acoperind o paletă largă de aspecte muzicale, inclusiv un workshop destinat marketingului si managementului cultural susținut de Lavinia Toma.
Agenda Festivalului cuprinde și un simpozion internațional (19 noiembrie), la care vor participa personalități de marcă. Vă așteptăm cu drag!
Silvia Sbârciu
Președintele Societății Române Mozart
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.
Sponsori: Farmec Original Gerovital by dr. Ana Aslan