Festival » Invitaţi

Cvartetul Arcadia – Ana Török, Răsvan Dumitru, Traian Boală, Zsolt Török – s-a format în anul 2006, pe băncile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, la clasa de muzică de cameră a profesorului Nicuşor Silaghi, membru al reputatului Cvartet Transilvan. În acelaşi an au câştigat Premiul I la Concursul din cadrul Festivalului Mozart desfăşurat la Cluj. Preocupaţi de extinderea continuă a orizontului lor interpretativ, cei patru instrumentişti au participat la o serie de cursuri de măiestrie, atât în România, cât şi în străinătate, care le-au prilejuit contactul cu ansambluri renumite, precum cvartetele Belcea, Ad Libitum, Artis, Voces, Bartók şi Alban Berg. În urma unei susţinute colaborări cu ECMA (European Chamber Music Academy), începute în anul 2008, Cvartetul Arcadia a devenit, în aprilie 2009, membru al acestei prestigioase organizaţii. În acelaşi an au participat la primul lor concurs internaţional – „Gianni Bergamo” Classic Music Award (Lugano, Elveţia), unde au câştigat Premiul II (premiul I nefiind acordat), după care a urmat prima ediţie a Internationales Kammermusikwettbewerb din Hamburg, unde succesul a fost deplin: Premiul I, Premiul Special „Johannes Brahms” şi Premiul Special „Felix Mendelssohn-Bartholdy”. Anul 2012 a marcat un nou succes răsunător: Premiul I la prestigiosul Wigmore Hall London International String Quartet Competition, precum şi Premiul Fundaţiei Esterházy şi Premiul „Beethoven”. Aceste distincţii le-au deschis porţile marilor centre muzicale ale Europei, fiind invitaţi să concerteze la Viena, Londra, Paris, Hamburg, Graz. În 2014 un nou succes consolidează poziţia acestei tinere formaţii în topul cvartetelor de elită pe plan mondial – un nou premiu I, de data aceasta la Concursul Internaţional de la Osaka, Japonia.

Violonista Melinda Béres s-a născut la Târgu Mureş. A urmat cursurile Liceului de Muzică din localitate, apoi a studiat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la clasa profesoarei Victoria Nicolae. Este laureată a concursurilor naţionale ale liceelor de artă în perioada 1985–1988, precum şi a concursurilor internaţionale „Constantin Silvestri” (Târgu Mureş) şi „Carl Flesch” (Ungaria). S-a perfecţionat cu artişti renumiţi, precum Jaap Schroeder, Sándor Végh, Devics Sándor, Alexandru Gavrilovici, Trio Čadek, Jacques Saint-Yves, Ferenc Gábor, Mira Glodeanu (vioară barocă). A susţinut recitaluri în ţară şi în străinătate (Germania, Ungaria, Polonia, Austria, Elveţia, Spania, Suedia, Franţa, Rusia, Belgia). Pe lângă numeroasele formații camerale în care activează, cântând atât pe instrument modern cât și pe vioară barocă, Melinda Béres a concertat ca solistă alături de orchestrele filarmonice din Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Sibiu şi Oradea, Orchestra de Cameră a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, precum şi Orchestra Radio din Budapesta. În prezent este conferenţiar universitar la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, unde a obţinut şi titlul de Doctor în muzică cu lucrarea „Cvintetul de coarde. Ipostazele mozartiene”.

Cornel Groza și-a început pregătirea muzicală la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca, studiind apoi pedagogia muzicală la Academia de Muzică ”Gheorghe Dima”. În 1970 a devenit membru al Corului de cameră din Cluj, care, sub conducerea maestrului Dorin Pop, s-a constituit într-un „centru” coral de mare valoare. Această experiență a fost decisivă în alegerea lui Cornel Groza, aceea de a urma cariera de dirijor. În 1972 devine membru fondator al Corului Filarmonicii de Stat ”Transilvania”, iar în 1986, dirijorul permanent al acestei prestigioase formații corale cu care a întreprins numeroase turnee în întreaga lume. Prin tehnica sa dirijorală excelentă, cunoașterea completă și stăpânirea cântului coral, prin simțul fin al sonorității, Cornel Groza aduce un impuls vital succesului permanent al Corului Filarmonicii din Cluj-Napoca. El este și un excelent pedagog, fiind profesor de dirijat coral la Academia de Muzică ”Gheorghe Dima”.

Cristian Hodrea a studiat mai întâi oboiul, urmând cursurile Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” la clasa profesorului Aurel Marc. După absolvire, în 2003 se înscrie la Facultatea de Canto a aceleiași instituții, studiind arta cântului vocal sub îndrumarea lui Marius Budoiu. Este laureat al cursurilor ”Hariclea Darcle” și ”Sigismund Toduță”. Cristian Hodrea depune o intensă activitate solistică, atât în concerte vocal-simfonice pe scenele filarmonicilor din țară, cât și pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

Născut la Moscova în 1986, violonistul Artur Kaganovskiy a început studiul viorii la vârsta de trei ani sub îndrumarea celebrului Isaac Stern. Câștigător al Concursului Internațional de vioară Waldo de Mayo și beneficiar al prestigioaselor premii Fritz Kreisler, H. Gilbert și Joseph Fuchs, Artur Kaganovskiy este absolvent al Julliard School, unde a studiat cu Masao Kawasaki. A participat la cursuri de măiestrie susținute de Pinchas Zukerman, Grigory Kalinovsky, Zachar Bron, Joseph Silverstein și Michael Tree. Violonistul a debutat la Carnegie Hall, interpretând Concertul pentru vioară de Edward Elgar cu Orchestra Filarmonicii din New York sub bagheta lui David Gilbert. Anii 2015-2016 au fost cei mai prolifici pentru interpret, deoarece a susținut concerte în Mexic, SUA, România, Serbia, Ucraina, Italia și Suedia. Albumul de debut al lui Artur Kaganovskiy a inclus cel de-al treilea Concert pentru vioară de David Chesky cu Chelsea Symphony, fiind nominalizat la Premiile Grammy.

După ce a absolvit Yewon School și Arts High School din Seul, flautista Jayoung Kim a urmat studiile post-universitare la Universitatea Mozarteum din Salzburg. Între anii 2009 și 2013 a fost distinsă cu premiul I la numeroase concursuri naționale și internaționale, precum: The Music Education News (2009, 2012), Woohyun (2009), Korea Flute Association Competition (2010), SungJung (2010, 2013), LeeHwa (2011), KFEA Soloist Audition (2012), și Asia Flute Union (2013). A susținut recitaluri în Seul și a participat la importante festivaluri internaționale, precum New York Summer Festival și  Verbier Festival Music Camp. În anul 2015, Jayoung Kim a fost distinsă în cadrul celei de-a 15-a ediții a Concursului Internațional Gheorghe Dima cu Premiul special al Societății Române Mozart.

Câştigător al prestigiosului premiu de dirijat „Sir Georg Solti”, Vladimir Kulenovic a semnat un contract având funcţia de director muzical cu Lake Forest Symphony din Nordul Chicago- ului pe o durată de patru ani. Timp de patru stagiuni în cadrul Filarmonicii şi Operei din Utah a dirijat peste o sută de concerte anual. Vladimir Kulenovic a fost, de asemenea, dirijor asistent la Lyric Opera din Chicago, dirijor al Filarmonicii din Belgrad, dirijor principal al Festivalului de Muzică Internaţională Kyoto din Japonia, precum şi dirijor invitat al Filarmonicilor din Alabama, Chicago, Columbia, Grand Rapids, Houston, Indianapolis, Jacksonville, Knoxville, Utah şi San Francisco. Dirijorul a avut colaborări cu solişti celebri precum: Leon Fleisher, Augustin Hadelich, Mischa Maisky, Joaquín Achúcarro, Barry Douglas, În 2012, Vladimir Kulenovic a beneficiat de bursa Mendelssohn-Bartholdy în calitate de dirijor asistent la Leipzig Gewandhaus Orchestra, având ocazia să lucreze cu Kurt Masur. A studiat la Julliard School şi Peabody Institute, avându-i ca mentori pe James DePreist şi Gustav Meier. Printre numeroasele premii obţinute între anii 2012-2014 se numără şi Premiul pentru Excelenţă Charles Schiff.

Mezzosoprana Liliana Mattei a absolvit cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. A studiat cu nume mari ale artei lirice, precum Editha Gruberova, Ionel Pantea, Ramon Vargas, Luisa Bosabalian, Aldo Baldin, și cu dirijorul Leo Muller de la Metropolitan Opera din New York. După absolvirea Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din Luxemburg a fost angajată la Staatsoper din Viena. Liliana Mattei a interpretat marile roluri ale repertoriului de mezzosoprană, colaborând cu dirijori de renume mondial – Zubin Mehta, Seiji Ozawa, Marcello Viotti, Simone Young, Bertrand de Billy, Fabio Luisi, Marco Armiliato. S-a afirmat și în marile lucrări ale literaturii vocal-simfonice.

Matthias Müller şi-a început studiile la Universitatea de Muzică din Basel, iar printre profesorii săi cei mai importanţi se numără Hans Rudolf Stalder şi Jürg Wyttenbach. Din 1996 s-a mutat la Zürich, unde în prezent este profesor de clarinet la Universitatea de Arte. Şi-a câştigat reputaţia de artist versatil fiind activ în calitate de interpret, compozitor şi profesor, precum şi director artistic al unor instituţii şi proiecte internaționale. A fost solist al unor orchestre de renume, precum Tonhalle din Zürich, Orchestra Simfonică Ceaikovski din Moscova, Orchestra Simfonică Giuseppe Verdi din Milano. Matthias Müller susţine creația muzicală contemporană, interpretând peste o sută de lucrări în primă audiţie. În calitate de compozitor, coordonează un proiect numit Aesthetics of the Second Modernism, care promovează lucrări pentru teatru şi orchestră, muzică de cameră, cât şi muzică electronică.

Născut în Cluj-Napoca într-o familie de muzicieni, György Selmeczi și-a început studiile la vârsta de cinci ani în orașul natal, sub îndrumarea profesorilor Sarolta Tulogdy, Mihály Guttmann, Miklós Szalay și Péter Vermesi. În anul 1971 a fost admis la Universitatea Națională din București, avându-i ca mentori pe György Halmos – pian și Tiberiu Oláh – compozitie. Patru ani mai târziu, și-a continuat studiile în Budapesta la Academia de Muzică Franz Liszt, unde a studiat pianul cu Pál Kadosa. Între 1976 și 1977 a studiat compoziția cu Pierre Boulez la Paris, fiind până în 1979 și sub îndrumarea lui Daniel Charles. Între timp, a devenit dirijor și compozitor al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, unde a realizat numeroase înregistrări audio pentru radio și televiziune (1974-1975). Un pas important din viața artistului a fost mutarea sa la Miskolc, unde a fondat și condus Miskolc New Music Workshop, totodată, fiind directorul muzical al Teatrului Național din același oraș. În ceea ce privește activitatea sa componistică, György Selmeczi a creat muzică de teatru și film. În Budapesta a fondat numeroase proiecte, orchestre și asociații: Measured Association, Project Contemporary Opera Forum, în 1989 a realcătuit Camerata Transsylvanica Chamber Orchestra, Budapest Chaamber of Commerce, Auris Society and Artistic Association. Între anii 1996 și 2000 a fost directorul muzical al Teatrului Szigligeti din Szolnol, dirijor invitat și directorul artistic (până în 2004) al Operei Naționale Române din Cluj- Napoca. György Selmeczi a obținut diverse distincții, precum: Premiul pentru cea mai bună interpretare a muzicii contemporane (1987, 1990, 2007), Premiul pentru cea mai bună muzică de film (Budapesta – 1983, 1986), Premiul pentru compoziție al Festivalului de film animat din Kecskemét (1995), Premiul Erkel Ferenc (1999), Marele Premiul pentru înregistrarea lucrărilor târzii ale lui Franz Liszt (2002), Premiul Danube (2008), Ordinul de Merit al Ungariei (2010) și Premiul Mihály Munkácsy (2012).

Tiberius Simu şi-a început educaţia muzicală studiind vioară, pian şi canto la Liceul de Muzică din Cluj. A urmat apoi cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” la specializările Canto şi Regie de teatru muzical. În anul 2005 obţine o bursă de doi ani la Accademia del Teatro alla Scala di Milano, care îi oferă posibilitatea de a studia sub îndrumarea unor artişti de marcă ai scenei lirice, ca Luigi Alva, Leyla Gencer, Mirella Freni sau Renato Bruson. Laureat al concursurilor de canto „Traian Grozăvescu” şi „Haricleea Darclee”, Tiberius Simu debutează pe scena Operei Naţionale din Cluj în rolul Alfredo din Traviata de Verdi, rol ce va marca şi debutul internaţional al artistului la Opera din Leizpig. Repertoriul de operă al tânărului tenor cuprinde numeroase roluri interpretate pe mari scene lirice – Wiener Staatsoper, Scala di Milano, Opera din Frankfurt, Opera Royale de Wallonie din Liege, Opera din Toulon, Teatro Verdi din Padova. Tiberius Simu se remarcă şi prin prezenţa în concerte vocal simfonice, în lucrări de Bach, Haendel, Haydn, Mozart. În ultimii ani el a demonstrat şi faptul că este un pasionat interpret de lied, formând un valoros duo cu pianista Silvia Sbârciu.

Aida-Carmen Soanea, violistă eclectică și carismatică, s-a născut în România într-o familie de cântăreți de operă. În anul 2000, a câștigat Premiul al doilea la Concursul Bashmet Viola de la Moscova, iar cinci ani mai târziu, Premiul întâi la Concursul Valentino Bucchi din Roma. La vârsta de 17 ani a fost admisă la Lübeck Musikhochschule, la clasa Barbarei Westphal. De asemenenea, a absolvit cu distincție Hanns Eisler Hochschule (profesor Kim Kashkashian) și Conservatorul Național Superior din Paris (profesor Gérard Caussé). Participând la masterclass-urile susținute de Ivan Fischer la Accademia Chigiana de la Siena, a fost invitată ca solistă în cadrul Budapest Festival Orchestra (2004-2008), și în special de Claudio Abbado, ca membru al Gustav Mahler Youth Orchestra și Osterfeststspiele Luzern. Activitatea sa solistică a inclus participarea la festivaluri internaționale precum Osterfeststspiele Luzern, Rheingau Musikfestival, Musikfestival Mecklenburg Vorpommern. A colaborat cu mari artiști: Tabea Zimmermann la Cité de la Musique din Paris, Renaud Capuçon la Lucerne Spring Festival, Tanja Becker-Bender la Berlin Philharmonie. După mai mulți ani de cercetări, a înregistrat în 2006 primul său CD solo, pentru Challenge Records, cu lucrările compozitorului Norbert von Hannenheim, originar din România.

Attila Székely este absolvent al Liceului de Artă din Târgu Mureş şi al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, unde a studiat sub îndrumarea profesorilor Adriana Bera (pian) şi Francisc László (muzica de cameră). A urmat apoi un masterat la Academia de Muzică din Trossingen – Germania. La formarea sa profesională au contribuit reputații pianiști și pedagogi Jenö Jando, Gerard Fremy, Malcolm Bilson, Gabriel Amiras, Arkadi Sevidov, Cordelia Höfer, Tomislav Baynov. Attila Székely este laureat al mai multor concursuri naționale și internaționale, dintre care amintim: Premiului I la Olimpiada Liceelor de Artă (1993) şi la Concursul Chopin din Bucureşti (1999), Premiul III la Concursul Internaţional Jeunesse Musicales din București (2000). Susţine frecvent concerte în calitate de solist, în compania Orchestrelor Filarmonicilor din Cluj, Iaşi, Arad, Oradea, Craiova, Bacău, Târgu Mureş, Satu Mare. În prezent este stabilit în Germania, unde desfășoară o intensă activitate concertistică, atât ca solist cât și ca membru în formații camerale, având concerte și în Austria, Franţa, Ungaria, Suedia, Elveţia.

Soprana Diana Țugui a absolvit cursurile Universității Naționale de Muzică din Bucureşti – Facultatea de interpretare – secţia canto, la clasa profesoarei Sanda Șandru. Şi-a perfecţionat arta vocală participând la cursuri de măiestrie susținute de mari artiști și pedagogi: Viorica Cortez, Dalton Baldwin, Teresa Berganza, Jaume Aragall. Diana Țugui este laureată a unor importante concursuri internaţionale: Marele Premiu la Concursul Internaţional de Lied „Ionel Perlea” 2001, Premiul III la Concursul Internaţional de Canto „Jaume Aragall” 2008, Premiul I la Concursul International de Canto „Vox Artis” 2012, Premiul I la Concursul Internaţional de Canto „Elena Teodorini” 2013. Activitatea sa artistică cuprinde un repertoriu vast cu roluri din opere şi operete – „Flautul Fermecat”, „Nunta lui Figaro”, „Turandot”, „Boema”, „Carmen”, „Rigoletto”, „Traviata”, „Bal Mascat”, „Elixirul Dragostei”, „Lucia di Lammermoor”, „Bărbierul din Sevilla”, „Liliacul”, „Văduva Veselă”, „Contesa Maritza” – dar și partituri din lucrări vocal simfonice.