Festival » Guests

Cvartetul Arcadia – Ana Török, Răsvan Dumitru, Traian Boală, Zsolt Török– s-a format în anul 2006, pe băncile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, la clasa de muzică de cameră a profesorului Nicuşor Silaghi, membru al reputatului Cvartet Transilvan. În acelaşi an au câştigat Premiul I la Concursul din cadrul Festivalului Mozart desfăşurat la Cluj. Preocupaţi de extinderea continuă a orizontului lor interpretativ, cei patru instrumentişti au participat la o serie de cursuri de măiestrie, atât în România, cât şi în străinătate, care le-au prilejuit contactul cu ansambluri renumite, precum cvartetele Belcea, Ad Libitum, Artis, Voces, Bartók şi Alban Berg. În urma unei susţinute colaborări cu ECMA (European Chamber Music Academy), începute în anul 2008, Cvartetul Arcadia a devenit, în aprilie 2009, membru al acestei prestigioase organizaţii. În acelaşi an au participat la primul lor concurs internaţional – „Gianni Bergamo” Classic Music Award (Lugano, Elveţia), unde au câştigat Premiul II (premiul I nefiind acordat), după care a urmat prima ediţie a Internationales Kammermusikwettbewerb din Hamburg, unde succesul a fost deplin: Premiul I, Premiul Special „Johannes Brahms” şi Premiul Special „Felix Mendelssohn-Bartholdy”. Anul 2012 a marcat un nou succes răsunător: Premiul I la prestigiosul Wigmore Hall London International String Quartet Competition, precum şi Premiul Fundaţiei Esterházy şi Premiul „Beethoven”. Aceste distincţii le-au deschis porţile marilor centre muzicale ale Europei, fiind invitaţi să concerteze la Viena, Londra, Paris, Hamburg, Graz. În 2014 un nou succes consolidează poziţia acestei tinere formaţii în topul cvartetelor de elită pe plan mondial – un nou premiu I, de data aceasta la Concursul Internaţional de la Osaka, Japonia. În 2016 formația a aniversat 10 ani de la înființare. La această ediție a Festivalului vor evolua într-o distribuție restrânsă – trio de coarde – la care se vor adăuga trei invitați: pianista Ana Mirabela Dina, violonistul István Trombitás și contrabasistul Dimén Szabolcs.

Szabolcs Dimén a studiat pianul, apoi contrabasul la Liceul de Artă „Nagy Istvan” din Miercurea Ciuc, după care a urmat studiile superioare la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Experiența orchestrală a dobândit-o la Opera Maghiară și la Opera Națională Română din Cluj. Afost apoi membru al Südwestdeutsche Philharmonie din Konstanz. În prezent, este membru al Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca.

Ana Mirabela Dina este câștigătoarea primei ediții a Concursului de pian Martha Argerich de la Buenos Aires. A început studiul pianului la vârsta de 4 ani, sub îndrumarea profesoarei Mariana Ilie, urmând să beneficieze apoi de îndrumările profesoarelor Ioana Minei și Ana Pitiș de la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București. Alături de Mihai Ungureanu, ele vor avea o influență considerabilă asupra educației sale pianistice și muzicale. La vârsta de 10 ani, debutează pe scena Filarmonicii Oltenia, interpretând Concertul pentru pian în Re Major de Joseph Haydn. A participat la numeroase concursuri naționale și internaționale, câștigând Premiul I la Concorso internazionale per giovani pianisti (Italia, 1984), Premiul III la Incontro internazionale per pianoforte e orchestra (Italia, 1990) și, în anul 1995, Premiul I la Waki Piano Competition în Japonia. Începând cu anul 1990, Ana Mirabela Dina concertează în Marea Britanie, Italia, Franța, Germania și în SUA. După absolvirea Liceului de Muzică „Dinu Lipatti” din București, Ana Mirabela Dina începe studiul la Conservatorul din Köln, la clasa profesoarei Karin Merle. A participat la cursuri de măiestrie susținute de Dmitri Bashkirov, Leon Fleisher, Fou Ts’ong, Alexander Lonquich, Cristian Petrescu, Alexandre Rabinovitsch. Anul 1998 va fi marcat de un dublu debut la Berlin – la Berliner Philharmonie alături de Deutsche Symphonie Orchester, apoi la Konzerthaus am Gendarmenmarkt. Urmează recitaluri în München, Bonn, apariții în festivalurile din La Roque d`Anthéron (Franta), Klavierfestival Ruhr (Germania), Musica Vitae – Växjö (Suedia), Torino Settembre Musica (Italia). În anul 2003 interpretează împreună cu Martha Argerich Suita „Spărgătorul de Nuci” pentru două piane de Ceaikovski (Lugano, Elveția). Ana Mirabela Dina a făcut înregistrări pentru WDR, Bayerischer Rundfunk, pentru instituții radiofonice din București, Paris, Buenos Aires și Lugano. Între anii 2007-2017 Ana Mirabela Dina a profesat la „Hochschule für Musik und Tanz” din Köln, iar din octombrie 2017 este profesor de pian la „Hochschule für Musik“ Würzburg, Germania.

Născut în Londra, în anul 1978, dirijorul Kevin Griffiths a studiat sub îndrumarea unor mari perosnalități din lumea muzicală: David Zinman, la Aspen (SUA), Colin Metters și Sir Colin Davies la Royal Academy of Music din Londra, Clark Rundell și Sir Mark Elder la Royal Northen College of Music din Manchester. De asemenea, Sir Simon Rattle, Vladimir Jurowski, Leonard Slatkin, Trevor Pinnock și Sir Mark Elder au avut o influență deosebită în dezvoltarea sa artistică. În 2010, Griffiths câștigă premiul II la Concursul Internațional de dirijat „Sir Georg Solti” în Frankfurt am 17 Main, iar în 2010/2011 câștigă concursul Melgaard Young Conductor Scheme ca dirijor asistent alături de Orchestra of the Age of Enlightenment din Londra. Kevin Griffiths a colaborat cu numeroase orchestre din Europa: Zurich Tonhalle, Opera din Frankfurt, orchestrele simfonice din Basel, Lucerne, Heidelberg. De-a lungul anilor, artistul a colaborat cu perosnalități artistice precum Sir James Galway, Vesselina Kasarova, Fazil Say, Isabelle van Keulen, Giuliano Carmignola, Sergei Nakariakov, Jonathan Kelly. Fondator și dirijor principal al ansamblului London Steve Reich Ensemble, Kevin Griffiths este apreciat la scară internațională pentru interpretarea muzicii contemporane. A dirijat în premieră lucrări ale compozitorilor Daniel Schnyder, Lera Auerbach, Elena Firsova, Steven Mackey și Rodolphe Schacher. În prezent, Kevin este director artistic și dirijor principal al ansamblului Collegium Musicum Basel.

Pianistul și clavecinistul italian Antonio Piricone a început studiul pianului în Catania, urmând ca la Royal Conservatoire The Hague din Olanda să studieze tehnici interpretative și instrumente istorice cu claviatură. O mare influență în dezvoltarea sa muzicală i-au avut Andreas Staier și Sally Sargent. Calitățile sale artistice și profesionalismul l-au făcut să se remarce atât ca solist, dar și ca instrumentist în ansambluri de muzică de cameră. A susținut concerte și recitaluri în Europa și Japonia, fiind prezent în numeroase festivaluri muzicale și stagiuni de concerte: Teatro Massimo Bellini (Catania), Teatro Alighieri (Ravenna), Prague Spring International Music Festival, Dvořak Hall (Praga), Prinzregentetheater(Munchen), Liverpool Philarmonic Hall, De Vereeniging Concertgebouw Nijmegen & Vredenburg Muziek Centrum Utrecht (Olanda). Artistul manifestă un mare interes pentru instrumentele istorice, acestea fiind o sursă constantă de inspirație, dar, în același timp, este preocupat și de limbajele muzicale contemporane. Antonio Piricone își desfășoară activitatea în Olanda, în domeniul academic și în cercetarea tehnicilor interpretative pe instrumente instorice cu claviatură.

Violista Aida-Carmen Soanea s-a născut la Iași, într-o familie de cântareți de operă, stabiliți apoi în Germania. Este câștigătoarea Premiului I la Concursul Valentino Bucchi(Roma) în 2005, iar în 2000, la Concursul Yuri Bashmet de la Moscova, a obținut premiul al doilea. La vârsta de 17 ani câștigă Premiul I cu distincție la concursul național german Jugend Musiziert, fapt care a facut posibilă deja la acea vârstă admiterea ei la clasa profesoarei Barbara Westphal la Academia de Muzică din Lübeck. A absolvit 18 cursurile Conservatorului „Hanns Eisler“ din Berlin la clasa celebrei violiste Kim Kashkashian, după care a continuat să studieze la Conservatorul Național Superior de Muzică din Paris cu Gérard Caussé, obținând diploma de master. O mare influență în formarea sa au avut de asemenea Yuri Bashmet, Ivan Fischer și, în mod special, Claudio Abbado, cu care a lucrat în Orchestra de Tineret Gustav Mahler precum și în Orchestra Festivalului din Lucerna și a Filarmonicii din Berlin. Ca solistă, Aida-Carmen Soanea a cântat pe scena Ateneului Român din București, precum și în numeroase festivaluri, apărând în concerte alături de Berliner Symphoniker, Gustav Mahler Jugendorchester, European Chamber Orchestra, Mecklenburger Kammersolisten. Printre partenerii săi camerali se numără Tabea Zimmermann, Renaud Capuçon, Tanja Becker-Bender, precum și violonista Tasmin Little. Aida-Carmen Soanea cântă în mod regulat cu pianiștii José Gallardo, Andrej Jussow și Antonio Piricone. Printre alți parteneri camerali de seamă îi putem menționa pe Natalia Gutman, Kolja Blacher și Rainer Kussmaul cu care a concertat în repetate rânduri la festivalul Festspielwochen din Berlin. Între anii 2007 – 2015 Aida-Carmen Soanea a fost membră fondatoare a cvartetului de coarde Delian. Artista a realizat in 2016 primul ei CD solo la Challenge Records unde prezintă în primă audiție mondială lucrările lui Norbert von Hannenheim (1898-1945) pentru violă și pian. În fiecare vară Aida-Carmen Soanea susține cursuri de măiestrie la Narni (Italia) în cadrul Narni International Masterclasses. Este membru al Cvartetului Intono care s-a format în anul 2017 în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, sub îndrumarea lect. univ. dr. Traian Boală. Până în prezent, formația a susținut recitaluri și concerte caritabile în țară și a participat la mai multe festivaluri de muzică de cameră precum Brassovia, IconArts și Eufonia. În 2018, Cvartetul Intono a câștigat premiul I, alături de chitaristul Babțan-Varga Florian, la Festivalul Internațional de Chitară Transilvania. În 2017 a colaborat cu ansamblul de cameră Diletto musicale în cadrul Festivalului Mozart din Cluj-Napoca. Anul acesta a cântat ca solist în concertul studenților din AMGD la Filarmonica de Stat „Transilvania”, sub bagheta dirijorului Zsolt Jankó. Tot în 2018 a fost concertmaestru al Kodály Zoltán World Youth Orchestra, în cadrul Academiei de Vară a Tinerilor Muzicieni de la Debrecen.

István Trombitás a început studiul viorii la vârsta de 6 ani la Liceul de Artă din Târgu Mureș. În prezent studiază la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din ClujNapoca, la clasa conf. univ. dr. Melinda Béres.

Pianista Aurelia Vișovan s-a născut la Sighetu Marmației și a început studiul pianului în localitatea natală cu Monica Chifor, apoi a fost eleva profesoarei Gerda Türk la Liceul de Muzică din Cluj. Şi-a continuat studiile la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” la clasa profesoarei Adriana Bera. În 2017 a absolvit cu nota maximă cursurile Universității de Muzică din Viena, unde a studiat pian cu prof. Martin Hughes și clavecin cu prof. Gordon Murray. Câștigătoare a peste 20 de premii întâi naționale și internaționale, Aurelia Vișovan a cântat alături de numeroase orchestre din țară și străinătate sub bagheta unor dirijori precum Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Mihail Agafița, Cristian Brâncuși, Gheorghe Victor Dumănescu, Wolfgang Hentrich. În 2013 pianista și-a făcut debutul în Sala Mare a Filarmonicii din Berlin, interpretând Concertul nr. 2 de P.I.Ceaikovski, alături de Sinfonie Orchester Berlin, condusă de Stanley Dodds. În 2017, Aurelia Vișovan a interpretat în premieră mondială Concertul pentru pian și orchestră de George Enescu, alături de Orchestra Antonin Ciolan și dirijorul Gabriel Bebeșelea. Activitatea concertistică a pianistei se desfășoară atât în România cât și în țări precum Germania, Austria, Italia, Franța, Spania, Portugalia, Turcia sau Japonia. Printre cele mai recente premii se numără Premiul I la Concursul Santa Cecilia din Porto, Premiul II la Concursul Internațional de Clavecin Paola Bernardi de la Bologna, Premiul Special pentru piesa contemporană la Concursul Internațional de Pian Premio Jaén, din Spania și Premiul V la Concursul Internațional de Pian de la Takamatsu, Japonia. Aurelia Vișovan a înregistrat recent, împreună cu Vera Karner și Dominik Wagner un CD pentru firma Berlin Classics iar CD-ul său solo de debut, care urmează să apară în 2018, conține lucrări interpretate pe trei piane istorice diferite. În prezent, pianista este asistentă la catedra de pian a Universității de Muzică din Viena și profesor colaborator de pian și muzică de cameră la Universitatea de Muzică din Nürnberg. Aurelia Vișovan este și doctorandă a Academiei de Muzică din Cluj, pregătind o teză sub îndrumarea prof.univ.dr. Adriana Bera.