Arhivă

Festivalul Mozart, ediţia a XVI-a, 8-15 decembrie 2006

Cluj, 31.12.2006

Dragi Membri ai Societăţii Române Mozart,

Anul 2006 a marcat în întreaga lume aniversarea a 250 de ani de la naşterea geniului de la Salzburg, Wolfgang Amadeus Mozart. Societatea Română Mozart a onorat această aniversare prin câteva acţiuni menite să atragă atenţia melomanilor asupra evenimentului: lansarea cărţii regretatului muzicolog Radu Gheciu, Mozart, apărută la Editura Muzicală cu sprijinul Kulturforum al Ambasadei Austriei la Bucureşti, decernarea unor premii speciale la Olimpiada Liceelor de Artă de la Arad şi la Concursul Mozart de la Târgovişte, pentru cea mai bună interpretare a unor lucrări de Mozart, organizarea, împreună cu Centrul Cultural German din Cluj, a unui concert al laureaţilor ediţiilor precedente ale Concursului Mozart, apariţia noului volum de Studii mozartiene la editura Arpeggione. Dar Festivalul Mozart a fost pentru noi şi în acest an cea mai importantă activitate. El s-a desfăşurat între 8 şi 15 decembrie, programul având structura devenită tradiţională: cele două concerte simfonice, concursul de interpretare – anul acesta pentru cvartete de coarde –, simpozionul cu tema Mozart şi instrumentele sale şi concertele camerale. Concertul de deschidere, susţinut de Orchestra Filarmonicii „Transilvania”, a avut ca protagonişti doi muzicieni îndrăgiţi de publicul clujean, dirijorul Ferenc Gábor din Berlin şi pianista Cordelia Höfer din Salzburg. Concursul de cvartet  a avut un nivel deosebit. S-au înscris nouă formaţii din care s-au prezentat în concurs şase. Acestea au reprezentat cele două şcoli importante de cvartet din România, Cluj şi Iaşi. Juriul a fost format din muzicieni remarcabili: Götz Teutsch, membru al Filarmonicii din Berlin – preşedinte –, Dan Prelipcean, membru al Cvartetului Voces şi Nicuşor Silaghi, membru al Cvartetului Transilvan. Au fost acordate următoarele premii: Premiul I – Ana Bogăţilă, Răsvan Dumitru, Marcel Cameniţă, Török Zsolt, Premiul II – Dragoş Orzan, Teofil Todică, Adrian Stanciu, Alexandru Spătărelu, Premiul III – Lokodi Károly, Rafael Butaru, Marius Maier, Csiky Borka. Premiul Covent Garden a revenit formaţiei: Paul Sîrbu, Alexandra Darolţi, Amalia Stepan, Fineas Mureşan. Juriul a acordat un premiu special – Götz Teutsch – cvartetului format din Roxana Tudorache, Andreea Blendea, Manuela Mocanu, Alexandru Grăjdeanu. Cvartetul laureat cu premiul I a obţinut şi premiul special oferit de Studioul Sysound, constând din realizarea unui CD.

Concertele camerale au avut programe interesante, cu lucrări inedite. Primul, susţinut de Cvartetul Voces, a inclus şi Cvartetul cu oboi KV 370, la care şi-a adus contribuţia oboistul Aurel Marc. Cel de al doilea a fost un spectacol de muzică şi cuvânt, conceput de Götz Teutsch pentru seria de concerte Saloanele Filarmonicii Berlineze. S-a intitulat Mozart la Madame de Pompadour şi a cuprins lucări scrise de Mozart la şapte ani şi lucrări ale unor compozitori din acea epocă, interpretate de Cordelia Höfer la pian, Dorina Mandra la vioară şi Götz Teutsch la violoncel. Textele – scrisori ale lui Leopold Mozart şi ale unor personalităţi ale epocii –, traduse cu măiestrie de Gerda Türk, au fost rostite cu deosebită sensibilitate de actorul Teatrului Naţional din Cluj Cornel Răileanu. Cel de al treilea concert a avut în program o lucrare foarte rar interpretată în România, Serenada pentru 12 instrumente de suflat şi contrabas, KV 361 (370a), Gran Partita. A fost interpretată de un ansamblu alcătuit din studenţi şi tineri absolvenţi ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, conduşi de clarinetistul Răzvan Poptean şi îndrumaţi de profesorul Francisc László. Concertul de închidere i-a avut ca protagonişti pe dirijorul Gheorghe Costin din Timişoara şi pe flautistul danez Toke Lund Christiansen. Şi-au mai adus contribuţia în părţile solistice membrii Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Transilvania” Albert Márkos, Lucia Marius, Eugenia Marc şi Adrian Filipescu.

. La simpozionul cu tema Mozart şi instrumentele sale au susţinut comunicări: Aurel Marc, Răzvan Poptean, Ecaterina Banciu, Gabriel Banciu, Béla Barabás, Alexandru Marc, Natalia Platon, Mihail Ghiga (de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti), Adriana Bera, Ursula Philippi, Ştefan Angi, Pavel Puşcaş.

Cursurile de măiestrie au fost de această dată dedicate pianiştilor şi au fost ţinute de Cordelia Hofer, profesor la Universitatea Mozarteum din Salzburg.

Festivalul, organizat de Societatea Română Mozart în colaborare cu Academia de Muzică „Gheorghe Dima” şi Filarmonica de stat „Transilvania”, s-a desfăşurat din nou sub patronajul Ambasadei Austriei la Bucureşti. Domnul ambasador Dr. Christian Zeileissen, membru de onoare al Societăţii Române Mozart, ne-a vizitat pentru ultima dată în calitate oficială. La dineul pe care l-a oferit organizatorilor, sponsorilor şi artiştilor participanţi la festival, ne-am exprimat gratitudinea pentru sprijinul pe care l-a acordat în toţi aceşti ani Festivalului Mozart şi speranţa că va rămâne în continuare prietenul nostru.

Ediţia din acest an a festivalului a beneficiat de sprijinul următorilor sponsori: Agus, Hotel Agape, Almetal, Editura Bärenreiter (Kassel-Basel-London-New York-Prag), Dr. Paal Bentsen (Salzburg), Dr. James Busuttil (Haga), Dr. Herbert Frühwirth (Salzburg), Tipografia Incitato, Kulturforum al Ambasadei Austriei la Bucureşti, Plascom Impex Reghin, Rotary International, firma româno-austriacă S&T, Studioul de înregistrări Sysound, Şemineu Construct, Götz Teutsch (Berlin). Tuturor le aducem, şi pe această cale, calde mulţumiri.

Ne face plăcere să menţionăm faptul că dr. Paal Bentsen a oferit o bursă pentru un student cântăreţ de la Academia de Muzică din Cluj, pentru a studia la Sommerakademie din Salzburg. În vara lui 2006 a beneficiat de această bursă studenta Anita Hartig. Selecţia pentru următorul beneficiar al bursei va avea loc în martie 2007.

S-au înscris noi membri: Bálint Benczedi Ferenc, Ecaterina Banciu, Luminiţa Burcă, Gabriela Coca, Vlad Dimulescu, Ionuţ-Nicolae Dobra, Gabriela Lipceanu, Ana-Rodica Morăreanu, Alexandru Petrescu, Cezara Petrescu, Wilhelm Schmitz, Zoiţa Sfârlea.

Cotizaţia membrilor pe anul 2007 va fi de 20 Lei, iar pentru elevi, studenţi şi pensionari, 10 Lei. Pentru cei care locuiesc în străinătate, cotizaţia rămâne 25 USD sau 25 EURO.

Vă dorim un an nou fericit şi vă aşteptăm cu drag la următorul festival, care va avea loc la Cluj în perioada 7-14 decembrie 2007. În cadrul lui veţi avea ocazia să urmăriţi, pe lângă concertele simfonice şi camerale şi un concurs de pian.

Cu cele mai bune gânduri

Adriana Bera

preşedinte